28 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Boca


EPDH_28.11.2017_Slujire Prislop-9Marți, 28 noiembrie 2017, la împlinirea a 28 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop, locul în care se regăsește mormântul părintelui, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Din soborul de arhierei au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix.

În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a vorbit despre perioada de post în care ne aflăm și în care ne pregătim pentru marele praznic al Nașterii Domnului. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a rostit un cuvânt despre importanța credinței în viața credincioșilor.

La final, Preasfințitul Părinte Gurie a vorbit despre viața și activitatea părintelui Arsenie Boca, iar apoi a mulțumit tuturor pentru prezența în această zi la Mănăstirea Prislop.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a săvârșit slujba parastasului, iar apoi o slujbă de pomenire la mormântul Preacuviosului Părinte Arsenie Boca, aflat în cimitirul Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” – Prislop din județul Hunedoara.


GALERIE FOTO