Ziua de 9 martie este Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 în România.
Cu acest prilej, în contextul Anului comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, astăzi au loc slujbe de pomenire în toată țara pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
Conform îndemnului Patriarhiei Române, momentul liturgic va cuprinde ectenia pentru pomenirea eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români, din Liturghier (ed. 2012) şi din Slujba Parastasului pentru eroi (ed. 2016).
Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști în Ziua Sfinților 40 de Mucenici a fost fixată de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011.
În majoritatea eparhiilor din țară au loc anul acesta numeroase manifestări omagiale ale celor ce au mărturisit și apărat credința ortodoxă în fața regimului ateu, care i-a supus la grele suferințe sau chiar martiriu.
Între cei pomeniți se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat.
Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au exprimat rezistența activă a Bisericii, alături de o rezistență camuflată sau diplomatică, împotriva ateismului militant, dincolo de unele discursuri și compromisuri «oficiale», spune Patriarhul României privitor la apărătorii Ortodoxiei din perioada comunistă.
La propunerea Patriarhului Daniel, anul 2017 a fost declarat An comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, în ședința de lucru din 28-29 octombrie 2015 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.