Activitate social-filantropică în cadrul Sectorului Social


Marți, 20 februarie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sectorul Social al Centrului Eparhial a organizat o activitate pentru un grup de persoane vârstnice și copii.

Această activitate are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de membrii deplini și activi ai comunității, prin participarea la activități de socializare și infomare.

Obiectivul acestor evenimente este insuflarea unei stări de bucurie în sufletele persoanelor vârstnice care se simt singure, conştientizarea de către copii a nevoii de iubire şi respect a persoanelor vârstnice, stimularea comunicării între generații, precum și ajutorarea persoanelor vârstnice care se află în situații vulnerabile.

În cadrul întâlnirii, copii de la Colegiul Tehnic Energetic „D. Hurmuzescu” din Deva, Corpul 2, sub îndrumarea doamnei profesoare Petronela Luncan, au bucurat sufletul vârstnicilor cu cântece.

De asemenea, în cadrul acestei întâlniri, doamna doctor Veronica Niță le-a vorbit, atât vârstnicilor, cât și copiilor, despre virozele din acest sezon și cum trebuie să se protejeze, iar doamna asistentă Elena Hîndorean, a supravegheat tensiunea arterială a persoanelor vârstnice și le-a dat indicații despre cum trebuie să se îngrijească.

La finalul activității, atât vârstnicii, cât și copii, au primit din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei pachete cu alimente și dulciuri.


GALERIE FOTO