Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, duminică, 9 noiembrie 2025, la Sfânta Mănăstire Lainici a avut loc slujba solemnă de proclamare locală a canonizării Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, mare praznic duhovnicesc pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi în special pentru credincioşii din Oltenia. Sărbătoarea…

Slujirile ierarhilor hunedoreni la sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

În ziua pomenirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, sâmbătă, 8 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi, la biserica parohiei Sântuhalm din Protopopiatul Deva, cu prilejul sărbătorii hramului. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Episcop Nestor…

Comunicat privind lansarea proiectului „Centrul Multifuncțional Episcop Gurie Georgiu – incluziune prin educație, cultură și sport”

Episcopia Devei și Hunedoarei anunță lansarea proiectului „Centrul Multifuncțional Episcop Gurie Georgiu – incluziune prin educație, cultură și sport”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 (PIDS), cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus (FSE+) și Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).      

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 22-a după Rusalii

În Duminica a 22-a după Rusalii, 2 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei” și „Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului” din Simeria, locaș de închinare aflat în construcție. În cuvântul de învățătură, rostind omilia pericopei evanghelice a…

Binecuvântare arhierească la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Călan

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Călan, Protopopiatul Hațeg, împreună cu soborul de preoți și diaconi. De asemenea, a fost oficiată slujba Parastasului pentru cei trecuți la Domnul, fiind…

Slujbă de Priveghere în cinstea Sfinților Cosma și Damian la Schitul Bălata

La Schitul Bălata a fost oficiată Vineri, la ceas de seară, slujba Privegherii în cinstea Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia, ocrotitorii așezământului monahal, pomeniți în ziua de 1 noiembrie. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a…

Părintele Zaharia Zaharou va susține la Deva o conferință duhovnicească

Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, joi, 13 noiembrie 2025, de la ora 18:00, Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, va susține la Deva conferința: „Aducerea de mulțumită, darul nemeritat al lui Dumnezeu către om”. Conferința va avea loc…

Ședință solemnă a Sfântului Sinod la Palatul Patriarhiei

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezenți în Capitală cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, s‑au reunit astăzi, 28 octombrie, în ședință solemnă în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul festiv s‑a bucurat de prezența Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul…

Zi istorică a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale

Credincioși bucureșteni și pelerini toate părțile țării au venit astăzi, 27 octombrie, la Catedrala Patriarhală istorică pentru a aduce laudă și mulțumire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la hramul sfântului lăcaș. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată la Altarul de vară de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului, Noua Romă, şi Patriarh…

Cerc Pastoral la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Vețel

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Duminică, 26 octombrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, la ceas de seară, în biserica parohială din localitatea Vețel, Protopopiatul Deva, a avut loc întrunirea preoților din cadrul Cercului Pastoral Ilia. Lucrările cercului au fost precedate desăvârșirea Tainei Sfântului Maslu….

Ziua cea mare a Sfințirii picturii Catedralei Naționale

Slava Domnului s‑a pogorât asupra Catedralei Naţionale din Bucureşti la sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prin săvârşirea Sfintei Liturghii, încununată de slujba Sfinţirii picturii în mozaic şi a exteriorului sfântului lăcaş. Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi Preaferictul Părinte Daniel al României au slujit în fruntea unui sobor de 64 ierarhi, 70 de…

Ședință de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s‑a întrunit astăzi, 25 octombrie, în ședință de lucru în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul sesiunii de lucru, a fost abordat subiectul înscrierii în calendar a doi cuvioși români athoniți canonizați recent de Patriarhia Ecumenică și…

Liturghie arhierească și slujbă de pomenire a Episcopului Gurie Georgiu la patru ani de la trecerea la cele veșnice

În ziua pomenirii Sfinților Mărturisitori Ardeleni, marți, 21 octombrie 2025, s-au împlinit patru ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, întâiul Arhipăstor și ctitor al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Cu acest prilej, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva a fost…

Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 20-a după Rusalii

În Duminica a 20-a după Rusalii, 19 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Hunedoara, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a rostit omilia pericopei evanghelice a învierii fiului văduvei din Nain,…