În Duminica a 22-a după Rusalii, 2 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei” și „Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului” din Simeria, locaș de închinare aflat în construcție.
În cuvântul de învățătură, rostind omilia pericopei evanghelice a acestei Duminici, pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, Preasfinția Sa a explicat că virtutea milosteniei este o lucrare iubită de Dumnezeu, atât întrebuințarea corectă a celor materiale, cu înțelepciune și dragoste față de cei din jur, dar și milostenia arătată prin rugăciunile și jertfa timpului oferit celor aflați în suferință și singurătate.
În această Duminică Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vulcan. Înainte de Sfânta Liturghie au fost sfințite noile icoane de pe ușile împărătești și ușile diaconești ale Sfântului Altar și noile icoane așezate în baldachine sculptate.
La predică Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a explicat că pericopa Evangheliei din această Duminică ne invită la osteneală în lucrarea virtuților pentru a primi har și ajutor pe calea mântuirii, în vederea dobândirii fericirii veșnice în Împărăția lui Dumnezeu.
Pentru activitatea pastoral-misionară și pentru lucrările efectuate în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire, Preotul paroh Ionel Onuț a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar domnul Cristian-Ion Merișanu, primarul municipiului Vulcan, și credincioșii care au sprijinit aceste lucrări au primit acte de cinstire.
Preasfinția Sa a oficiată slujba Parastasului, fiind pomeniți Episcopul Gurie Georgiu și ctitorii locașului de închinare, trecuți la cele veșnice, iar apoi au fost sfințite capela mortuară și cantina socială ale parohiei.
GALERIE FOTO


































































