Data de 2 noiembrie are o semnificație aparte pentru credincioșii din satul Curechiu, deoarece în acest loc, în anul 1784, s-a aprins scânteia Răscoalei țărănești conduse de Horea, Cloșca și Crișan. Tot aici, în biserica de lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, astăzi monument istoric, țăranii asupriți de stăpânirea vremii au depus jurământul solemn de a lupta pentru credință, dreptate și libertate, în numele demnității neamului românesc.
Duminică, 2 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în parohia Curechiu a avut loc comemorarea eroilor Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan și pomenirea tuturor celor care s-au jertfit pentru neam și credință.
Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”, oficiată de Părintele Alexandru Letea, protopopul Bradului, împreună cu Părintele paroh Călin Cioara-Trif. În cadrul slujbei, credincioșii s-au rugat pentru odihna sufletelor celor adormiți, care au apărat cu prețul vieții credința strămoșească și demnitatea națională. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Părintele Protopop a rostit un cuvânt de învățătură despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, tâlcuind învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, despre viața de după moarte, despre dreapta judecată a lui Dumnezeu și despre chemarea fiecărui creștin la milostenie și pocăință. La final a fost săvârșit un Parastas de obște, în cadrul căruia au fost pomeniți Preasfințitul Părinte Gurie Georgiu, întâiul Episcop al Devei și Hunedoarei, toți preoții care au păstorit de-a lungul vremii în parohia Curechiu, precum și ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș, adormiți întru nădejdea învierii și a vieții veșnice.
În a doua parte a zilei, în fața Monumentului Eroilor ridicat în centrul satului Curechiu, s-a oficiat slujba Parastasului pentru martirii căzuți în timpul Răscoalei din 1784, acei fii ai Bisericii și ai neamului care au luptat pentru libertate și dreptate socială. După slujba de pomenire, părintele Protopop Alexandru Letea a rostit un omagiu comemorativ, transmițând mesajul de binecuvântare și apreciere al Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, pentru toți cei ce păstrează vie memoria înaintașilor.
Manifestarea s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor, cu evocări istorice și un moment artistic și folcloric organizat de Primăria Comunei Bucureșci, care a adus un omagiu celor care au scris cu jertfa lor file de lumină în istoria poporului român.
Prin rugăciune, recunoștință și comuniune în credință, comunitatea din Curechiu a reafirmat convingerea că jertfa pentru Dumnezeu, Neam și Țară rămâne temelia pe care se zidește demnitatea spirituală a unui popor binecuvântat.
Pr. paroh Călin Cioara-Trif
GALERIE FOTO









