Sâmbătă, 13 august 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a sfințit Altarul de vară cu hramul „Sfinții Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion și Sofronie, Mucenicul Oprea, Preoții Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel”, amenajat în curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orăștie. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi, în timpul căreia tânărul teolog Mircea Baba a fost hirotonit întru diacon, urmând a fi hirotonit preot pe seama parohiei Nojag din Protopopiatul Deva. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu – primul Episcop al Devei și Hunedoarei, și pentru ctitorii lăcașului de cult, trecuți la cele veșnice.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a îndemnat ca atunci când cerem în rugăciuni ajutorul lui Dumnezeu pentru nevoile, necazurile și suferințele noastre, să nu uităm să luăm mijlocitoare pe Maica Domnului, cea care este pururea rugătoare în ceruri înaintea tronului Sfintei Treimi.
Pentru osteneala depusă la construirea Altarului de vară și pentru activitatea desfășurată în mijlocul credincioșilor parohiei Orăștie II, Preotul paroh Petru Voichescu a fost hirotesit iconom, iar Preotul slujitor Ioan Marius Popa a fost hirotesit sachelar. De asemenea, credincioșii care sprijină activitățile parohiei au primit acte de cinstire.
GALERIE FOTO