În Duminica a treia după Paști – a Mironosițelor, 30 aprilie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Hațeg, împreună cu soborul slujitor.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre curajul Femeilor Mironosițe de a rămâne, împreună cu Maica Domnului, alături de Mântuitorul Iisus Hristos în zilele pătimirilor Sale și despre importanța împlinirii cu responsabilitate a menirii de soție și mamă pentru femeia creștină.
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de sfințire a noii case parohiale. Pentru implicarea în construirea acesteia Părintele paroh Marius Herța a primit o cruce pectorală, iar credincioșii au primit acte de cinstire.
GALERIE FOTO