Sâmbătă, 6 iulie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a târnosit noua biserică din parohia Leșnic, Protopopiatul Deva, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. În continuare a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea lăcașului de cult în viața credincioșilor dintr-o parohie, deoarece întreaga viață liturgică și spirituală are în centru lăcașul bisericesc.
La final, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în mijlocul credincioșilor pe care îi păstorește și pentru osteneala depusă pentru ridicarea noului lăcaș de cult preotul paroh Doinel Tiberiu Ilea a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii implicați mai activ la ridicarea și înfrumusețarea bisericii au primit gramate de mulțumire.
GALERIE FOTO