Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, duminică, 6 decembrie 2015, preoţii din cercul pastoral Băiţa din Protopopiatul Brad, s-au întrunit în filia Păuliș a parohiei Chișcădaga.
Lucrările cercului pastoral au fost precedate de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, Taină săvârșită de fiecare dată în ziua Hramului bisericii, prilej în care părintele paroh Faur Daniel a rostit un frumos cuvânt de învăţătură despre importanța și folosul în viața credincioșilor al Sfintelor Taine ale bisericii.
În continuare, s-a săvârşit și slujba de sfințire a Troiței ridicată în curtea interioară a bisericii, din dorința și cu sprijinul credincioșilor parohieni.
Seara s-a încheiat cu împărțirea cadourilor specifice zilei de Sfântul Nicolae, fapt care a revărsat bucurie duhovnicească în sufletele tuturor celor prezenţi, dar mai ales în sufletele celor mici.
După programul duhovnicesc, în prezența preacucernicului părinte Ioan Jorza, protopop de Brad. au urmat discuţii despre problemele pastoral-misionare specifice parohiilor din zonă.
GALERIE FOTO