Cerc pastoral în parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” Ruda-Ghelari


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor , Episcopul Devei și Hunedoarei, în Duminica a 30-a după Rusalii, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, la biserica cu hramul ,,Sfântul Proroc Ioan Botezatorul” din parohia Ruda, comuna Ghelari, Protopopiatul Deva, a avut loc întrunirea preoților din cadrul Cercului Pastoral Teliucu Inferior-Ghelari. Lucrările cercului au fost precedate de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, iar la finalul acesteia Părintele protopop Valentin Crainic a rostit un cuvânt de învățătură despre Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, chemând pe toți credincioșii să-l aibă drept exemplu de misionar neobosit, de curaj în fața încercărilor și de mărturisitor al lui Hristos în viața de zi cu zi.

La sfârșit, părintele paroh Andrei Lucaci a mulțumit preoților pentru împreună slujirea Tainei Sfântului Maslu și credincioșilor prezenți pentru tot ajutorul oferit bisericii de-a lungul timpului.

După programul duhovnicesc au urmat discuții despre problemele misionar-pastorale și administrative ridicate de preoții participanți.


GALERIE FOTO