În comunicatul de presă emis în 12 septembrie 2018, Coaliţia pentru Familie şi Platforma Împreună subliniază faptul că referendumul „nu este al niciunui partid, al niciunui lider politic, este al tuturor acelora care vor veni la vot pentru apărarea copiilor lor, pentru ca viața lor să fie scutită de minciuna ideologică a revoluției sexuale, de minciuna acelora care vor să ne reeduce pe toți, părinți și copii”.
Cele două organizaţii civice au mulţumit „senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-și poată exercita suveranitatea prin referendum” şi au anunţat că „vor continua implicarea până la Referendum, îndeplinind mandatul conferit de cele 3 milioane de români semnatari ai inițiativei cetățenești”.
Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei tradiționale.
Text integral:
Votul de ieri, 11 septembrie 2018, din Senatul României, pune capăt unei îndelungi așteptări din societatea românească. Mulțumim tuturor senatorilor care au votat pentru ca poporul român să-și poată exprima opinia, să-și poată exercita suveranitatea prin referendum.
Am ajuns, astfel, în fața ultimei etape a lungului nostru drum pentru apărarea minților și sufletelor copiilor noștri de intruziunea minciunii și falsului unei ideologii radicale care vrea să-i învețe că naturalul și firescul sunt doar expresia unei așa-zise prejudecăți, și nu fundamentul vieții noastre ca ființe umane libere și demne, capabile de frumusețe și dragoste, de demnitate și moralitate.
Coaliția pentru Familie și Platforma Împreună vor continua implicarea până la Referendum, îndeplinind mandatul conferit de cele 3 milioane de români semnatari ai inițiativei cetățenești. Au trecut trei ani grei, plini de nedreptăți comise împotriva noastră, a tuturor.
Referendumul care se va organiza este șansa noastră istorică, acum, la o sută de ani de la Marea Unire, să ne reunim într-o imensă afirmare a libertății, demnității și suveranității noastre ca popor, în concertul popoarelor europene.
Referendumul nu este al niciunui partid, al niciunui lider politic, este al tuturor acelora care vor veni la vot pentru apărarea copiilor lor, pentru ca viața lor să fie scutită de minciuna ideologică a revoluției sexuale, de minciuna acelora care vor să ne reeduce pe toți, părinți și copii.
Trebuie acum ca noi să înțelegem cât de multă nevoie este de votul nostru, de prezența noastră, cât de multă nevoie au copiii și nepoții noștri de protecția noastră și de mobilizarea noastră pentru a le apăra drepturile și viitorul.
Definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie în Constituția României va face ca lumea noastră, societatea noastră, viața noastră să poată prezerva adevărul civilizației noastre creștine. Să facem acest lucru posibil prin votul nostru!
Pentru a reuși în încercarea noastră trebuie să fim cel puțin 6 000 000 de cetățeni la vot. Dacă nu ne vom lăsa păcăliți de furia și zgomotul din jurul nostru, dacă vom discerne adevărul cum se cuvine printre toate minciunile care ni se servesc, dacă vom reuși să ne deschidem sufletul pentru mesajul simplu și direct al acestei inițiative, vom izbândi.
Dumnezeu să ocrotească România!
Coaliția pentru Familie
Platforma Împreună
Foto credit: Coaliţia pentru Familie