Comuniune în rugăciune și întruniri pastoral-misionare în Protopopiatul Deva de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, luni, 29 iunie 2026, cu prilejul hramului, la biserica Parohiei Hărău s-au desfășurat lucrările Cercului Pastoral Mintia-Certej. Lucrările au fost precedate de slujirea Tainei Sfântului Maslu, sub protia părintelui Valentin Crainic, Protopopul Devei. În cuvântul de învățătură, Părintele protopop a vorbit despre familia parohiei, subliniind faptul că aceasta reprezintă o adevărată comunitate de credință, în care preotul și credincioșii sunt chemați să trăiască în comuniune, dragoste și responsabilitate reciprocă. A evidențiat importanța implicării fiecărui membru al parohiei în viața liturgică și misionară a Bisericii, arătând că o parohie vie se clădește prin rugăciune, solidaritate și mărturisirea credinței în viața de zi cu zi.

La final, părintele paroh, Aron Dălie, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Nestor pentru binecuvântarea acordată desfășurării evenimentului, Părintelui protopop și tuturor preoților participanți pentru împreuna-slujire și comuniunea frățească, precum și credincioșilor care au luat parte la această zi de sărbătoare, prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii.

În aceeași zi, cu prilejul hramului bisericii din Parohia Vețel-Vulcez, s-au desfășurat și lucrările Cercului Pastoral Ilia. Programul duhovnicesc a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, la care au participat preoții din cuprinsul cercului pastoral Ilia, împreună cu numeroși credincioși.

La finalul slujbei, Părintele Bogdan Mihanța, de la Parohia Bacea, a susținut cuvântul de învățătură, evidențiind misiunea Sfinților Apostoli Petru și Pavel în istoria mântuirii neamului omenesc. Părintele  a subliniat că cei doi mari corifei ai Apostolilor, deși au avut chemări și lucrări diferite, au mărturisit cu aceeași tărie credința în Hristos, devenind modele de slujire, jertfelnicie și statornicie în propovăduirea Evangheliei. Totodată, credincioșii au fost îndemnați să urmeze pilda vieții și a râvnei misionare a Sfinților Apostoli, rămânând statornici în credință și în comuniunea Bisericii.

Prin aceste întâlniri pastoral-misionare, desfășurate în zi de aleasă sărbătoare, preoții celor două cercuri pastorale au reafirmat importanța comuniunii frățești, a rugăciunii și a colaborării în slujirea Bisericii și a credincioșilor. Momentele de împreună-rugăciune, reflecție și dialog au constituit un prilej de întărire duhovnicească și de împărtășire a experiențelor pastorale, contribuind la consolidarea unității și la intensificarea lucrării misionare în parohiile din cadrul Protopopiatului Ortodox Deva, spre slava lui Dumnezeu și folosul sufletesc al credincioșilor.


GALERIE FOTO