În ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii municipiului Deva, luni, 29 iunie 2026, la Catedrala Episcopală din Deva a fost sărbătorit hramul de vară.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu și cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă „Sfântul Ierarh Nicolae” a lăcașului de cult, dirijată de Preotul Nicolae-Daniel Balea.
Preasfințitul Părinte Episcop Daniil a vorbit în cuvântul de învățătură despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel ca fiind stâlpi ai credinței creștine și stâlpi ai Bisericii, prefigurați încă din Vechiul Testament de cei doi heruvimi de aur de pe Chivotul Legii, de cei doi stâlpi de aramă așezați de Împăratul Solomon la intrarea Templului din Ierusalim și de cei doi bărbați din viziunea Prorocului Daniel, aflați pe malul unui fluviu. Preasfinția Sa a explicat că Sfinții Petru și Pavel s-au făcut temelie puternică Bisericii lui Hristos prin cuvânt și prin faptă, prin învățătură și prin minuni, arătând că lucrarea lor nu a fost una omenească, ci a fost călăuzită de Însuși Hristos, de aceea și ei sunt faruri călăuzitoare pentru creștinii din toate vremurile.
La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Episcopul Gurie Georgiu, întâiul arhipăstor al eparhiei hunedorene, al cărui mormânt se află în pronaosul Catedralei Episcopale din Deva, pentru Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, trecut la cele veșnice în urmă cu trei zile, și pentru ctitorii Catedralei devene.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre cinstirea împreună, în această zi, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, deoarece amândoi și-au închinat viața slujirii lui Hristos și amândoi au pecetluit jertfa slujirii prin jertfa supremă a muceniciei. De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat importanța învățăturilor celor doi Apostoli din Epistolele acestora incluse în Noul Testament. În încheiere Arhipăstorul hunedorean a adresat cuvânt de mulțumire, cu dragoste și recunoștință, soborului slujitor, reprezentanților autorităților și instituțiilor publice și tuturor credincioșilor prezenți la hramul Catedralei Episcopale din Deva.
GALERIE FOTO
































































