Marți, 23 mai 2017, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean din Deva, a avut loc Conferința preoțească de primăvară.
Aceasta a fost susținută de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Zaharia Zaharou, duhovnicul mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, care a vorbit „Despre slujirea Sfintei Liturghii”, ca fiind o școală unică prin care, în primul rând preoții, ca unii ce sunt cei mai binecuvântați oameni de pe fața pământului, dar și credincioșii, învață să Îl cunoască cu adevărat pe Hristos, aceasta fiind cu putință mai ales printr-o slujire cu smerenie.
La final, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a mulțumit Părintelui Arhimandrit Zaharia Zaharou pentru frumoasele cuvinte și învățături duhovnicești rostite, dar și părinților consilieri, părinților protopopi și tuturor preoților și profesorilor de religie prezenți.
De asemenea, vineri, 26 mai 2017, începând cu ora 18.00, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou va susține conferința „Viața vremelnică a omului adumbrită de veșnicia Lui Dumnezeu în sfânta sa Biserică” în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean din Deva.
GALERIE FOTO