Conferință teologică la Deva închinată martirilor din temnițele comuniste


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, vineri, 4 decembrie 2015, de la ora 17.00, în sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva (str. George Barițiu, nr. 2), se va organiza o conferință teologică, intitulată Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste.

Manifestarea își propune să prezinte publicului larg drama deținuților politici din închisorile și din lagărele comuniste, spații de exterminare a intelectualității și a spiritualității românești, în care au pătimit și numeroși preoți, monahi și credincioși hunedoreni, pentru unica „vină” de a-L fi iubit și slujit, chiar și cu prețul vieții, pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Temele referatelor ce se vor susține sunt următoarele:

  1. P. S. Sebastian Pașcanu (Episcopia Slatinei și a Romanaților): Nostalgia comunismului!? Un răspuns pe seama pătimitorilor acelui regim;
  2. Pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu (Academia Română): Dascăli de Teologie românească în închisorile comuniste;
  3. Prof. univ. dr. Sorin Șipoș (Universitatea din Oradea): Imaginea lui Silviu Dragomir în dosarele deschise de Securitate (1955-1962);
  4. Conf. univ. dr. George Enache (Universitatea din Galați): Monahismul și modernitatea românească;
  5. Dr. Adrian Nicolae Petcu (CNSAS): Duhovnicul Arsenie Boca la mănăstirea Prislop.

În cadrul aceleiași manifesări se va lansa și cea de-a treia ediție a monografiei Silviu Dragomir – istoric (ediție revăzută și adăugită) a prof. univ. dr. Sorin Șipoș, volum apărut în Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Vă adresăm, așadar, invitaţia de a participa la această manifestare teologico-istorică și duhovnicească, prilejuită atât de datoria pe care o avem, de a face cunoscută jertfa acestor martiri ai neamului românesc, cât și de declararea anului în curs de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept an comemorativ al marilor păstori de suflete, mulți dintre aceștia pătimitori în temnițele comuniste.

Vă aşteptăm cu mult drag!


EPDH - Afise-3