În Duminica a 17-a după Rusalii, 6 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de binecuvântare a bisericii cu hramurile „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” și „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” a Schitului Bălata. În continuare Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi, în timpul căreia, la momentul rânduit, Părintele diacon Ioan Avram Cătinean a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din satul Romoșel, Protopopiatul Orăștie.
La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire a primului arhipăstor al Eparhiei Devei și Hunedoarei, Părintele Episcop Gurie Georgiu, și a ctitorilor așezământului monahal trecuți la cele veșnice.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat, în cuvântul de învățătură, rolul important al locașului de închinare în viața creștinilor, iar apoi a mulțumit pentru implicare și sprijin tuturor ctitorilor, ostenitorilor și binefăcătorilor Schitului de la Bălata, dar și Părintelui stareț Serafim Stoica, căruia, în semn de prețuire, i-a dăruit o cruce pectorală.
GALERIE FOTO