În Duminica a treia după Paști, 22 aprilie 2018, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a parohiei Bănița din cadrul Protopopiatului Petroșani.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre curajul femeilor mironosițe, atât la evenimentele din timpul pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos, cât și după îngroparea Acestuia, ele mergând dis de dimineață la mormânt, pe când se lumina de ziuă, pentru a unge trupul îngropat cu miresme, și astfel, s-au învrednicit a fi primele care au primit vestea învierii.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru pruncul David-Ciprian, fiul preotului paroh Nicolae Volintiru.
GALERIE FOTO