Duminica migranților români, mesajul Patriarhului: Responsabilitate, speranţă şi solidaritate în vreme de pandemie


Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj cu prilejul Duminicii migranților români, care anul acesta este sărbătorită în 16 august 2020. Duminica migranţilor români este celebrată în Patriarhia Română în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului.

Mesajul integral al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Duminicii migranților români 2020:


Responsabilitate, speranţă şi solidaritate în vreme de pandemie

Anul 2020 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români pe tot cuprinsul Patriarhiei Române. Aceste două teme, una omagială și cealaltă comemorativă, evidențiază două coordonate cu o importanță majoră în viața și activitatea bisericească.

Declararea anului 2020 ca Anul omagial al pastorației părinților și copiilor urmărește promovarea reperelor biblice și patristice privitoare la pastorația părinților și copiilor și la modelul creștin de familie, precum și sublinierea rolului pedagogiei creștine în societatea contemporană, accentuând că, în contextul multiplelor provocări de ordin pastoral, Biserica are responsabilitatea de a identifica și de a aplica soluțiile care pot ajuta familia creștină în general.

Familia creștină a ocupat întotdeauna un loc central în învățătura noastră ortodoxă, reprezentând cadrul intim cel mai de preț pentru cultivarea iubirii conjugale, părintești, filiale și frățești. Ea este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spațiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi orientat spre viață și iubire eternă. În familie, relația copii-părinți se înțelege mai ales din perspectiva relației omului cu Dumnezeu. Copiii nu se nasc doar pentru o viață terestră, ci se nasc și ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12‑13) și să dobândească viața veșnică din Împărăția iubirii Preasfintei Treimi.

Creșterea spirituală a copiilor și tinerilor, prin cultivarea simultană a libertății și a responsabilității, este esențială în societatea umanăSfânta Evanghelie și Tradiția Bisericii subliniază importanța legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie, dintre Liturghie și Filantropie.

Trăim astăzi într-o lume în care individualismul materialist își face simțită tot mai mult prezența, iar oamenii caută mai mult bogăția materială trecătoare decât bogăția spirituală a credinței și a generozității sau a dărniciei.

Totodată, traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și valoarea vieții, în care o mulțime de oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global, perioadă în care este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu şi de solidaritate practică. Această perioadă ne arată cât de fragilă este viața omului pe pământ şi, prin urmare, cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieții pământești și al vieții veșnice cerești. De aceea, este necesar să transformăm această perioadă de criză medicală într-o perioadă de întărire în credință prin rugăciune și de sporire a dragostei noastre față de semeni, prin fapte bune. Să ne luminăm viața prin rugăciune, prin citirea scrierilor sfinte, prin spovedanie și prin împărtășire mai deasă, dar și prin toată fapta cea bună, de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor și săracilor.

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod sistematic și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică. Numeroase categorii de persoane defavorizate ‒ oameni bolnavi, copii proveniți din familii sărace și fără posibilități de întreținere sau cu părinții aflați la muncă în alte țări, bătrâni singuri abandonați de familiile lor, femei victime ale traficului de persoane sau victime ale violenței familiale, persoane cu dizabilități, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependențe, șomeri, săraci şi alte persoane, sunt sprijinite prin intermediul multor programe și proiecte sociale desfășurate la nivelul Patriarhiei Române. La acestea se adaugă atât asistența religioasă desfăşurată prin preoţii de caritate în unitățile militare, penitenciare, spitale și așezăminte sociale, cât şi activitatea social-filantropică a voluntarilor din parohii.

Cu prilejul Duminicii migranţilor români, îi felicităm pe toţi ierarhii şi slujitorii Sfintelor Altare ortodoxe româneşti din străinătate pentru lucrarea lor pastorală şi misionară, de păstrare şi cultivare a credinţei creştine ortodoxe, a spiritualităţii şi identităţii româneşti, ca predicatori ai filantropiei în comunitate și părinţi milostivi ai celor aflați în nevoie. Exprimăm recunoștință și prețuire față de toți cei care sprijină activitățile pastorale, educaționale și social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și faţă de toţi ortodocşii români milostivi sau darnici. Îi îndemnăm să continue cu multă râvnă și bucurie lucrarea lor generoasă şi folositoare, spre slava Preasfintei Treimi și spre binele poporului român.

Cu multă preţuire şi părintească binecuvântare,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române