Gânduri de Halloween!

Halloween-ul este o sărbătoare deosebit de controversată. Blamată de unii, îmbrăţişată de alţii, socotită de unii barometru ce indică depărtarea de Hristos şi căderea din creştinism, aşteptată de alţii cu nerăbdare ca prilej de manifestare magico-păgână sau chiar satanistă, ocazie de afirmare profesională pentru unii educatori şi dascăli, ca şi pentru pretinșii ,,formatori de opinie’’ dintr-un anumit registru al mass-mediei, prilej de descătuşare a tendințelor inferioare pentru o parte din tineri, parodie cu stafii, schelete şi demoni, şi, peste toate, cadru ideal de profit financiar pentru cei ce orchestrează şi promovează din umbră carnavaliceştile menifestări din noaptea de 31 octombrie şi ziua de 01 noiembrie! Acesta poate fi un tablou sumar al halloween-ului!

Aspecte istorice – a) în trecut:

Halloween-ul este o sărbătoare ce-a sedimentat mai multe straturi religios-culturale. Cercetătorii indentifică originea manifestărilor de Halloween în practicile ancestrale ale druizilor, la care s-au adăugat ceremoniile religioase ale celţilor, şi peste care s-au suprapus, începând cu secolul al IX-lea, registrul creştin romano-catolic. Modernizarea târzie a preluat toate acestea pe coordonatele unui sincretism nelipsit de evidente tendinţe ideologice păgâne, politice şi economice, generând un amestec şi o confuzie de carnaval cu accente magico-diabolice.

Aşadar, rădăcinile manifestărilor de Halloween provin din practicile druidice legate de Saowin, adică un nou an druidic. Druizii erau preoţi, magicieni, vrăjitori a căror doctrină era în esenţă metafizică. Numele de druid are o echivalenţă semantică cu grecescul ,,druis’’ care înseamnă ,,stejar’’ – simbol al puterii, al perenităţii şi al înţelepciunii. În lumea celtică druizii dominau atât puterea politică, cât şi cea socială şi religioasă. În Irlanda şi Galia druizii vorbeau înaintea regelui şi asigurau alegerea candidaţilor pentru această funcţie. Însă rolul fundamental al druidului era acela de a orândui raporturile dintre oameni şi lumea cealaltă (a spiritelor şi a zeilor), în cadrul marilor sărbători anuale. De Saowin (anul nou celtic – 31 octombrie/01 noiembrie), linia dintre viaţă şi moarte, dintre aici şi dincolo se credea că este atât de subţire încât contactul cu spiritele morţilor erau lesne de stabilit. Noaptea de Saowin mai însemna şi borna demarcatoare dintre viaţa şi moartea naturii. Vara se încheia, căldura şi lumina se retrăgeau şi începea iarna sau vremea întunericului, a morţii şi a decadenţei. Cu acest prilej druizii din lumea celtă serbau deosebit de festiv pe Zeul Samhain – Stăpânul morţii. În chip ceremonial focurile din vetrele caselor erau stinse şi se aprindea pe o înălţime un foc mare în jurul căruia aveau loc ceremonii unde se aduceau jertfe. În schimbul acestor ofrande zeul Samhain îngăduia morţilor să se întoarcă la căminele lor. Demarcaţia între aici şi dincolo era suspendată! Cei vii organizau procesiuni (ieşiri) nocturne pentru întâmpinarea celor morţi al căror chip îl imitau prin costumaţii specifice: fantome, schelete, vrăjitoare, demoni, etc. Masca înfăţişa, pe de o parte, chipul lumii de dincolo, şi, pe de altă parte, ajuta la stabilirea contactului şi a comuniunii cu cei morţi şi cu spiritele demonice. Costumaţia de Saowin (noul an druidic-celtic) era mediatoare între cele două lumi. Pe de o parte trebuia să capteze forţa vitală a celor sloboziți în schimbul ofrandelor de zeul Samhain şi, pe de altă parte, era şi element de protecţie pentru cei ce o purtau. Cu uşurinţă putea însă deveni şi instrument de posedare, întrucât masca transforma trupul celui ce o purta în suport viu şi însufleţit pentru cel indicat de chipul măştii. Atunci când masca era efigia unui demon sau a unei zeităţi, ea avea rolul de a descoperi forţa sau divinitatea căreia credinciosul i se închina.

Acesta este cel dintâi strat (registru) pe care Halloween-ul îl înglobează şi pe care îl actualizează (estompat în Evul Mediu şi manifest în modernitate) de-a lungul secolelor în spaţiul geografic al Europei Apusene şi recent, în America de Nord.

Peste acest strat religios celtic s-a suprapus, începând cu secolul al IX-lea, un registru creştin romano-catolic. Oficiul ecleziastic creştin a contracarat adesea lumea religioasă păgână prin suprapunerea sărbătorilor creştine peste cele păgâne. Bunăoară, Biserica Catolică a substituit sărbătoarea celtică de la începutul verii (01 mai) când druizii aprindeau focuri mari printre care treceau vitele spre a fi ferite de epidemii şi afumau grăpdinile pregătindu-le pentru viaţă (înviere), cu sărbătoarea Sfântului Patrick. La fel va face şi cu sărbătoarea de la începutul iernii (01 noiembrie). Stratului celtic i se adăugase între timp, prin expansiunea Imperiului Roman, sărbătoarea ,,Pomona’’ – sau ziua roadelor naturii. Catolicii suprapun peste cele două sărbători păgâne (Saowin şi Pomona) Ziua tuturor sfinţilor (All Saint’s Day), zi în care se pomenesc toţi sfinţii şi toate sufletele ce au murit în credinţa creştină. Prăznuirea creştină îngloba astfel şi aspectele legate de lumea morţilor din credinţele druizilor şi pe cele legate de serbarea romană a roadelor toamnei.

Aspecte istorice – b) astăzi:

În Europa Apuseană şi mai apoi prin export în America, întâi noiembrie celebra victoria lui Hristos Domnul asupra morţii şi asupra forţelor întunericului. Aceasta până în modernitatea târzie când Ziua tuturor sfinţilor devine Halloween – adică zi în care măştile, scheletele, vrăjitorii, vampirii, dragonii, zombii, leproşii (damnații din iad) şi nelipsiţii dovleci revin în prim plan. Astfel costumaţi, copii americani, colindă din casă în casă cu aparent inocentul joc ,,ne daţi ori nu ne daţi’’, întrebând gazda ,,farsă sau dulciuri’’ şi invocând formulele celtice de blestem acolo unde sunt refuzaţi.

Cei din ordinul druizilor (ordin înfiinţat după secolul al XVI-lea) – în Anglia aproximativ un milion de oameni practică vrăjitoria, chiar dacă nu se recunosc în totalitate vrăjitori – se întâlnesc în ceremonii iniţiatice de Halloween. ,,Gardieni, păzitori ai răsăritului, eu Ishta, mare preoteasă şi vrăjitoare, vă chem și vă ascult, invoc prezenţa voastră la această întâlnire, fiţi martori la ritualurile noastre’’! Convingerea lor: ,,trăim într-o eră postcreştină şi omenirea se îndreaptă spre neopăgânism. Desenăm un cerc, avem un cazan care fumegă şi toţi ţipăm – asta înseamnă a avea viziunea clară că prin fumul ce iese din cazan deschidem porţile lumii spirituale, iar dacă un spirit vrea să vină şi să vorbească îl ascultăm. Halloween presupune iniţiere!’’

Iniţierea în Halloween, cu toată încărcătura magico-demonică, are mai multe anticamere:

mass-media care promovează insidios şi agresiv ,,frumuseţea’’ măştilor macabre şi petrecerile din 31 octombrie/01 noiembrie;
instituţile de învăţământ: educatoarele din grădiniţe, învăţătoarele şi profesorii de limbă engleză organizează festiv, iar şcolile sponsorizează activ tematicile de Halloween: concursuri de costume macabre, efigii de animale şi spiriduşi, proiecte artistice;
Hallywood-ul (nume generic pentru cinematografie) întreţine genul ocult şi demonic; una dintre expoziţile de film de la Las Vegas raporta că cele mai mari vânzări le deţin genurile porno şi horror; filmele de groază aduc astăzi, aproximativ 20% din întregul venit al producătorilor şi distribuitorilor de filme;
profitul financiar – în seara de Halloween în SUA se cheltuieşte anual în jurul a 7 (şapte) milioane de dolari – deci o sărbătoare „bine vândută”!

În loc de concluzie: eficienţa halloween-ului:

Laurenţiu Dumitru semnala cu ani în urmă: întro şcoală americană s-a adresat copiilor din clasa a IV-a întrebarea: „cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul”? Răspunsul a 80 % din elevi a fost: „aş vrea să omor pe cineva…”.

Şi o întrebare deloc retorică pe care o adresez acelor părinţi care îşi costumează și își trimit copii la serbarea de Halloween: dacă ar fi să oferi copilului tău un cadou, ce ai alege între o carte şi un pistol?

Pr. Vasile Vlad