Hram la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” și „Întâmpinarea Domnului” din Deva


În ziua Praznicului Întâmpinării Domnului, luni, 2 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la hramul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” și „Întâmpinarea Domnului” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Anastasis” al lăcașului de cult.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre Dreptul Simeon și Prorocița Ana – martorii Întâmpinării Domnului, oferindu-i ca modele de pregătire duhovnicească și perseverență, întrucât au rămas credincioși lui Dumnezeu până la bătrânețe, ostenindu-se în post și rugăciune, și modele de cunoaștere profundă a Sfintei Scripturi, prin faptul că au înțeles și au așteptat împlinirea profețiilor mesianice.

La finalul slujbei Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a explicat că Praznicul acestei zile ne încredințează încă odată că Pruncul Iisus este Mântuitorul promis, Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorocița Ana dovedind că El era împlinirea speranței lui Israel, cel vestit de profeții Vechiului Testament. Preasfinția Sa a mulțumit în încheiere Preasfințitului Părinte Arhiereu-vicar Gherontie Hunedoreanul și soborului sfințiților slujitori pentru împreuna rugăciune, Preotului paroh Vasile Vlad, Preotului slujitor Adrian Bohuș și noului Preot slujitor al locașului de închinare, Părintele Mihai Laurențiu Herban, Consilier pentru învățământ și activități cu tineretul la Centrul Eparhial din Deva, pentru organizarea hramului, și tuturor credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie în zi de Praznic Împărătesc.


GALERIE FOTO