Astăzi, 3 februarie 2026, s-a strămutat cu sufletul în Împărăția lui Dumnezeu, Preacucernicul Preot Alexandru Hotăran, fost conducător al Oficiului Protopopesc Deva, în perioada 1 mai 1975 – 30 aprilie 2010.
S-a născut la 2 februarie 1937, în localitatea Vărşand din județul Arad. A urmat Școala Generală din Vărșand (1944-1951), Seminarul Teologic din Caransebeş (1957-1962) și Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti (1962-1966), fiind hirotonit diacon la 1 noiembrie 1966, pe seama Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Arad (1966-1974), apoi preot, la 26 mai 1974, pe seama actualei Catedrale Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva (1974-2010).
Ridicat la înalta distincție bisericească de iconom stavrofor (1976), a îndeplinit funcția de protopop al Protopopiatului Deva între 1 mai 1975 şi 30 aprilie 2010. De asemenea, a fost, de-a lungul mai multor mandate, membru în Adunarea Naţională Bisericească (1984-2004) şi secretar al acesteia în perioada 1988-2004. Totodată a predat disciplina Religie la Colegiul Național „Decebal” din Deva (1991-1994), precum și „Teologie Dogmatică” și „Teologie Liturgică” la Secţia „Filologie-Teologie” a fostei Şcoli Normale „Sabin Drăgoi” din Deva (1994-2002).
Va fi depus în biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Deva (biserica din cimitir), iar în ziua de joi, 5 februarie 2026, va fi prohodit în Catedrala Episcopală din Deva, după următorul program:
– 9.30: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
– 11.30: Slujba înmormântării.
Bunul Dumnezeu să îl odihnească în Împărăția Sa, iar familiei îndurerate să îi dăruiască mângâiere sufletească!



