Sâmbătă, 21 mai 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a schitului Straja din județul Hunedoara, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre lucrarea deosebită pe care au realizat-o în istoria bisericii universale Sfinții Constantin și Elena, prin străduința lor fiind oferit creștinilor marele dar de a-și exprima credința în mod liber. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să fie apropiați Bisericii lui Hristos, lucrând în pace și libertate mântuirea sufletelor lor și dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
GALERIE FOTO