Întâlnirea fiilor satului în localitatea Huta din județul Cluj


În Duminica a cincea după Paști, a Samarinencei, 26 mai 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a slujit în satul natal Huta din comuna Chiuiești, județul Cluj, cu prilejul sărbătorii fiilor satului.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului – arhipăstorul locului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Altarul de vară de lângă biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huta. Din soborul de arhierei au mai făcut parte, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Soborul slujitor a fost întâmpinat, ca în fiecare an, de către credincioși îmbrăcați în frumoase costume populare românești.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, care a vorbit despre însemnătatea duhovnicească a primelor cinci Duminici din perioada Penticostarului, perioadă cuprinsă între Duminica Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și prima duminică după Rusalii – a Tuturor Sfinților.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, fiu al acestor meleaguri, a mulțumit tuturor pentru împreuna slujire în această frumoasă Duminică, zi importantă pentru credincioșii parohiei Huta.


GALERIE FOTO