Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc sâmbătă, 6 iunie 2026, la Petroșani, cea de-a X-a ediție a Întâlnirii tinerilor ortodocși din cuprinsul Eparhiei hunedorene. La această ediție au aproape 300 de tineri din tot județul Hunedoara, care au petrecut o zi frumoasă în capitala Văii Jiului.
Întâlnirea a debutat la ora 8:30, la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Petroșani – Livezeni II, cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul de cateheză al Parohiei Totești, coordonat de Preotul paroh Daniel Ungureanu.
În cuvântul de învățătură adresat tinerilor prezenți Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, amintind de îndemnul Sfântului Apostol Pavel către Timotei de a păstra bunul obicei deprins din copilărie, acela de a citi Sfintele Scripturi, a subliniat importanța lecturii Sfintei Scripturi pentru cunoașterea lui Dumnezeu și faptul că prin studiul Scripturii mintea se întărește în bine.
Întâistătătorul eparhiei hunedorene, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat tinerilor, la finalul Sfintei Liturghii, un mesaj plin de căldură, vorbindu-le despre menținerea unui dialog permanent cu Dumnezeu prin rugăciune și îndemnându-i la misiune și apostolat ca, având dragoste față de Hristos, să-L facă cunoscut și prietenilor.
A urmat festivitatea de premiere a grupelor de cateheză care au obținut rezultate frumoase la concursul național catehetic al anului 2026 „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”. În cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei au fost premiate grupurile catehetice ale următoarelor parohii:
Premiul I – grupul catehetic al parohiei Paucinești;
Premiul II – grupul catehetic al parohiei Hunedoara VI;
Premiul III – grupul catehetic al parohiei Zdrapți;
Menţiune – grupurile catehetice ale parohiilor Sibișel, Petrila II, Ghelari, Orăștie III, Sălașu de Jos, Deva IV, Hunedoara V, Lunca Cernii de Sus, Lupeni Bărbăteni, Rișculița, Totești, Geoagiu Suseni și Aurel Vlaicu.
Premiile au constat în diplome şi o sumă de bani: premiul I – 2500 lei, premiul II – 2000 lei, premiul III – 1500 lei, fiecare menţiune – 1000 lei.
În continuare, tinerii și însoțitorii acestora s-au deplasat la sala de evenimente Via din Petroșani, unde Preacucernicul părinte Radu Trifon, consilier cultural al eparhiei hunedorene, a susținut o conferință în care le-a vorbit celor prezenți despre înțelesurile și provocările lumii digitale și consecințele în plan real, uman și duhovnicesc ale digitalizării existenței umane, după care a răspuns cu răbdare întrebărilor adresate de tineri.
A urmat un concert original și bine primit, organizat de către domnul profesor de pian Epuraș Aurelian, susținut de elevi ai școlii de muzică din Petroșani: Anca Andronache – clasa I, Adania Sân – clasa a III-a, Bogdan Rusu – clasa a V-a, Anastasia Darie – clasa a VII-a, Ecaterina Frank – clasa a VIII-a, Delia Stana și Luminița Donisa.
După masa de prânz participanții s-au deplasat la Muzeul Momârlanilor, pe care l-au vizitat în regim gratuit, fâcând astfel cunoștință cu frumusețea, originalitatea și tradițiile satului românesc din regiunea Văii Jiului numit și Ținutul Momârlanilor.
Tuturor celor implicați – preoți, profesori, elevi, părinți și persoane care doresc să rămână anonime, domnului profesor Aurelian Epuraș și echipei sale și în mod special Părintelui Bulf Gabriel, Protopop al Petroșaniului, cu sprijinul cărora s-a realizat această întâlnire tinerească, echipa Sectorului de Învățământ și activități cu tineretul din cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei le adresează mulțumiri, dorindu-le multe bucurii duhovnicești.
Pr. Mihai Laurențiu Herban – Consilier pentru Învățământ și Activități cu Tineretul
GALERIE FOTO
















































































