La Hunedoara a avut loc ediția a VII-a a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Episcopia Devei și Hunedoarei


Cu binecuvântarea, prin purtarea de grijă și în prezența Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a avut loc sâmbătă, 10 iunie 2023, cea de-a VII-a ediție a întâlnirii tinerilor ortodocși din cuprinsul eparhiei hunedorene. Această ediție a adunat peste 250 de tineri din tot județul Hunedoara, aceștia, împreună cu profesorii și preoții însoțitori, fiind delegați ai miilor de elevi care au ales să-și trăiască viața în acord cu voia lui Dumnezeu. Gazda acestei ediții a fost în acest an orașul Hunedoara.

Întâlnirea a debutat la biserica „Duminica Tuturor Sfinților” – Catedrala Eroilor – a parohiei Hunedoara V, cu săvârșirea Sfintei Liturghii, de către Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia s-au împărtășit mulți dintre tinerii prezenți. Întâmpinat cu bucurie de către tineri, Întâistătătorul eparhiei hunedorene, Preasfințitul Părinte Nestor, a ajuns repede la inima celor prezenți, prin cuvintele pline de căldură adresate la finalul Sfintei Liturghii, prin care i-a îndemnat să-I dea lui Hristos tinerețea lor și, orice s-ar întâmpla, să nu se înstrăineze de Biserică, ci să trăiască cu Dumnezeu, punând o temelie sănătoasă pentru ceea ce vor avea de făcut în viitor, avându-L pe Hristos far călăuzitor Care să le ghideze viața, în perspectiva veșniciei.

A urmat festivitatea de premiere a grupelor de cateheză care au obținut rezultate frumoase la concursul național catehetic al anului 2023 „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, din cadrul proiectului catehetic „Hristos Împărtășit Copiilor”. În cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei au fost premiate grupurile catehetice ale următoarelor parohii: Premiul I – grupul catehetic al parohiei Deva IV; Premiul II – grupul catehetic al parohiei Paucinești; Premiul III – grupul catehetic al parohiei Brad I; Menţiune – grupurile catehetice ale parohiilor Hunedoara III, Orăştie III, Aurel Vlaicu, Lupeni-Bărbăteni, Romoșel, Sălașu de sus și Peșteana. Premiile au constat în diplome şi o sumă de bani: premiul I – 2000 lei, premiul II – 1500 lei, premiul III – 1000 lei, fiecare menţiune – 500 lei.

În continuare, tinerii și însoțitorii acestora s-au deplasat la Centrul Cultural „Corviniana” (Casa de Cultură) din Hunedoara, unde Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a susținut o conferință în care a vorbit despre necesitatea împlinirii unui program duhovnicesc, sub îndrumarea preotului duhovnic, în legătură permanentă cu Biserica, punând accent pe Taina Pocăinței, pentru menținerea unei vieți curate trăită după voia lui Dumnezeu.

A urmat un concert deosebit de interesant și foarte bine primit de către toți cei prezenți, susținut de cunoscuta formație folk-rock „Pragu de Sus”. După masa de prânz, servită în regim de catering, participanții la această întâlnire s-au deplasat la Castelul Corvinilor, pe care l-au vizitat în regim gratuit, prin bunăvoința autorităților locale hunedorene.

Tuturor celor implicați – preoți, profesori, elevi, părinți și persoane care doresc să rămână anonime, doamnei Dorina Damaschin, domnului Ovidiu Crișan, dar mai ales domnului primar Dan Bobouțanu și gazdelor noastre: Catedrala Eroilor, Centrul Cultural „Corviniana” și Castelul Corvinilor din Hunedoara, cu sprijinul cărora s-a realizat această întâlnire a tinerilor ortodocși hunedoreni, echipa Sectorului de Învățământ și activități cu tineretul din cadrul Episcopiei Devei și Hunedoarei le adresează mulțumiri, dorindu-le multe bucurii duhovnicești.

Pr. Radu Trifon


GALERIE FOTO