La Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, au fost hirotoniți joi, 3 iunie 2021, noi slujitori ai Sfântului Altar. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În timpul slujbei, Părintele diacon Adrian Orășanu a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Uroi, cu filia Cărpiniș, din Protopopiatul Orăștie, iar tânărul teolog Bogdan Cornea a fost hirotonit întru diacon pe seama Catedralei Episcopale.
GALERIE FOTO