Târnosirea bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din satul Ulm

Duminică, 10 decembrie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a târnosit biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din filia Ulm a parohiei Cerbăl, protopopiatul Deva, săvârșind apoi Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre perioada postului în care…

O seară minunată de colinde la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, sâmbătă, 9 decembrie 2017, după săvârșirea slujbei Vecerniei, în biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Deva s-a desfășurat un frumos concert de colinde. Cei dintâi care s-au făcut purtători ai mesajului Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în peștera Viflaimului au fost membrii Coralei…

Ediția a XXVIII-a a Festivalului „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăştie

Sâmbătă, 9 decembrie 2017, de la ora 14:00, în Catedrala ortodoxă din Orăştie s-a desfăşurat cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Sacră „Cu noi este Dumnezeu”. Organizatorii ediţiei au fost Protopopiatul Ortodox Orăştie, Parohia Ortodoxă Orăştie I şi Despărţământul ASTRA Orăştie. Manifestarea a fost organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei…

Activitate social-filantropică în cadrul Sectorului Social

Vineri, 8 decembrie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sectorul Social al Centrului Eparhial a organizat o activitate pentru un grup de persoane vârstnice și copii. Această activitate are ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice pentru a-și menține statutul de membrii deplini și activi ai comunității, prin participarea la activități realizate…

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost vestită și anul acesta la Centrul Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei de către cete de colindători. Joi, 7 decembrie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a fost colindat de obștea mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Petrila – Jieț și de părintele prof. univ….

Seară de colinde la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, sâmbătă, 9 decembrie 2017, de la ora 17.30, în biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Deva se va desfășura un frumos concert de colinde, susținut de Corala „Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei și de Corala mixtă a Catedralei Episcopale din Deva (sub bagheta P….

Hramul Catedralei Episcopale din Deva

Miercuri, 6 decembrie 2017, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Catedrala Episcopală din Deva și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Din soborul slujitor au mai făcut…

Concert extraordinar de colinde susținut de corul „Psalmodia Transylvanica” la Deva

Cu binecuvântarea, prin purtarea de grijă și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc marți, 5 decembrie 2017, la Teatrul de Artă din Deva, un concert extraordinar de colinde susținut de formația corală „Psalmodia Transylvanica” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub bagheta Părintelui prof. univ. dr. Vasile…

Biserica se roagă pentru odihna sufletului Regelui Mihai I al României

Am aflat cu tristeţe despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, veste care a îndoliat şi îndurerat pe toţi românii din ţară şi străinătate. Personalitate remarcabilă în plan naţional şi internaţional, Regele Mihai I al României rămâne în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român de pretutindeni…

Regele Mihai a trecut la cele veșnice

Casa Regală a României a anunțat că Majestatea Sa Regele Mihai I al României a trecut la cele veșnice marți, 5 Decembrie 2017 la ora 13:00. În data de 6 noiembrie 2017 Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu s-au întors în Elveția, pentru a fi alături de Regele Mihai, a cărui stare de sănătate se agravase….

Mii de credincioşi s-au rugat la Prundu Bârgăului. Sfânta Liturghie oficiată de trei ierarhi

Mii de credincioși s-au rugat duminică la Prundu Bârgăului în timpul Sfintei Liturghii oficiată de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul hramului locașului de cult, Sfântul Ierarh Nicolae. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al…

Întâlnirea Preafericitului Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României

Astăzi, 3 decembrie 2017, a avut loc întrevederea dintre Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Întâlnirea a avut loc în Sala Tronului de la Reședința „Danilovski” și a fost prilejuită de vizita delegației Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia festivităților împlinirii a o sută de ani de…

Comuniune fraternă şi coresponsabilitate misionară

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Şedinţă solemnă cu participarea Întâistătătorilor şi delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, Moscova, 2 decembrie 2017: Ne aflăm astăzi la Moscova pentru a marca împreună împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă (1917-2017). Instituţia patriarhatului în Biserică îşi are obârşia în primul mileniu creştin, când episcopii unor oraşe…

2018 – Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918

Anul viitor în data de 1 decembrie vom aniversa 100 ani de la Unirea Principatelor Române: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. În acest sens, Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Hotărârea a fost luată în şedinţa Sfântului Sinod din 29 octombrie…

Ziua Națională a României sărbătorită la Deva

Vineri, 1 decembrie 2017, în municipiul Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara, au avut loc mai multe manifestări prilejuite de sărbătoarea Zilei Naționale a României, la 99 de ani de la Marea Unire. După intonarea imnului național al României, a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoți și diaconi avându-l în…