Sfânta Liturghie și pentru credincioșii cu deficiențe de auz

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei și în baza unui protocol de colaborare între Episcopia Devei și Hunedoarei și Asociația Națională a Surzilor din România-Filiala Hunedoara, duminică, 02 Octombrie 2016, în parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Deva, la Sfânta Liturghie au participat 40 de persoane cu deficiențe de auz, care s-au…

Concert simfonic extraordinar la Deva

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei și a Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, duminică, 2 octombrie 2016, în Sala Teatrului de Artă din Deva a avut loc un concert simfonic extraordinar susținut de renumita orchestră de cameră ,,Cvartetul Transilvănean” din Cluj-Napoca. Concertul face parte din…

Duminica a XIX-a după Rusalii în Episcopia Devei și a Hunedoarei

Duminică, 2 octombrie 2017, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Gurie le-a vorbit credincioșilor despre înțelesul…

Hramul Catedralei Episcopale „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc

Sâmbătă, 1 octombrie 2016, la invitația Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, cu prilejul sărbătoririi hramului acesteia. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de șase…

Slujiri arhierești

Sâmbătă, 1 octombrie 2016, la invitația Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va sluji în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.

Manifestări religioase în Arhiepiscopia Râmnicului. Trei Biserici Ortodoxe reprezentate la evenimente

Manifestările religioase dedicate ocrotitorului Anului 2016 în Patriarhia Română au continuat miercuri, 28 septembrie 2016, la Râmnicu Vâlcea. În această dimineață, Biserica Mănăstirii Antim din oraşul Râmnicu-Vâlcea a fost sfințită de Patriarhul României, Patriarhul Antiohiei, Mitropolitul Ioan de Rustavi (reprezentantul Patriarhiei Georgiei) și alți ierarhi ai celor trei Biserici. Din soborul slujitor au mai făcut parte următorii…

Program pentru vârstnici în cadrul sectorului social al Episcopiei Devei și a Hunedoarei

Miercuri, 28 septembrie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Sectorul social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a organizat o activitate socială pentru un grup de 15 persoane vârstnice. Această activitate face parte din programul lunar de ajutorare al persoanelor vârstnice care au o situație financiară dificilă. În cadrul întalnirii, vârstnicii…

Adunarea anuală a Oastei Domnului din Deva

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Duminică, 16 octombrie, 2016, va avea loc Adunarea anuală a Oastei Domnului din Deva. Adunarea frățească se va desfășura la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Deva VI, din Piața Operei, nr. 1. (Strada Piața Victoriei) Programul având ca temă: “Cuvântul – Darul lui Dumnezeu”, va începe cu Sfânta Liturghie, (ora 9:30)…

Programul manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al Tipografilor bisericeşti – 26 septembrie 2016 – 1 octombrie 2016

La împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolit al Țării Românești, ctitor de lăcașuri de cult, personalitate culturală, tipograf, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  organizează în perioada 26 septembrie – 1 octombrie 2016, o serie de manifestări în cadrul Anului comemorativ…

Întâlnirea de lucru semestrială a profesorilor de religie din județul Hunedoara

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, marți, 20 septembrie 2016, în sala Spiru Haret a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a avut loc întâlnirea de lucru semestrială a profesorilor de religie din județul Hunedoara. Ca la fiecare început de an, profesorii de religie s-au întâlnit pentru a primi arhiereasca…

Hirotonie întru preot la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva

Marți, 20 septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un ales sobor de preoți și diaconi. La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul…

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Peștișu Mare

Duminică, 18 septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a parohiei Peștișu Mare din protopopiatul Deva, județul Hunedoara. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat fiind de către un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de…

Slujiri arhierești

Duminică, 18 septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va sluji în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” a parohiei Peștișu Mare, protopopiatul Deva, județul Hunedoara.

Binecuvântare de lucrări în parohia „Bunavestire” din localitatea Ormindea

Sâmbătă, 17 septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate în vederea reabilitării bisericii „Bunavestire” din parohia Ormindea, protopopiatul Brad, județul Hunedoara. După rânduiala sfințirii bisericii, a urmat Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfinția Sa în prezența unui numeros sobor de preoți și diaconi și a credincioșilor veniți să se…