Târnosirea bisericii „Sfântul Antonie cel Mare” din municipiul Hunedoara


EPDH_06_11_2016_Tarnosire_Hunedoara_IX-43Duminică, 6 noiembrie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în biserica „Sfântul Antonie cel Mare” a parohiei Hunedoara IX, protopopiatul Deva, județul Hunedoara, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi.

Ca urmare a ridicării unei noi porți către cer în tânăra parohie din municipiul Hunedoara, închinată Sfântului Antonie cel Mare, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba de târnosire a lăcașului de cult, acesta devenind astfel dintr-un dar al comunității către Dumnezeu, un dar neprețuit al lui Dumnezeu către oameni, prin faptul că biserica este locul în care omul se întâlnește personal cu Hristos în Sfânta Împărtășanie și în celelalte Taine ale Bisericii noastre dreptmăritoare. După slujba târnosirii, a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfinția Sa alături de soborul de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși hunedoreni.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit celor prezenți despre darurile credinței autentice și despre nenumrătale binefaceri ce se revarsă asupra celor care se îndreaptă cu smerenie și cu gând bun spre viața plină de bucurii duhovnicești a Bisericii lui Hristos. Creștinul, o dată luminat de prezența harului și încredințat de puterea lucrării tainice a lui Hristos, a precizat Preasfinția sa, lasă toate grijile deșarte ale lumii acesteia și își dedică întreaga viață slujirii aproapelui și slujirii Domnului nostru Iisus Hristos.

La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a hirotesit întru iconom-stavrofor pe părintele Claudiu Petrovici, parohul comunității hunedorene, felicitându-l astfel pentru bogata sa activitate pastoral-misionară, încununată de izbânda de a coordona ridicarea unui nou lăcaș de cult în mijlocul parohiei încredințate spre păstorire.

La final, la recomandarea părintelui paroh Claudiu Petrovici, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a înmânat mai multe acte de cinstire și gramate de mulțumire celor care au fost apropiați părintelui paroh și care s-au implicat activ în lucrările de construcție a noului lăcaș de cult închinat Sfântului Antonie cel Mare din parohia Hunedoara IX, protopopiatul Deva, județul Hunedoara.


GALERIE FOTO