Studenţii şi profesorii încep în 1 octombrie 2017 cursurile noului an universitar 2017 – 2018. Cu această ocazie, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare tuturor studenţilor, profesorilor şi angajaţilor Universităților din România.
În mesaj, Patriarhul îi felicită pe tinerii care s-au evidenţiat prin rezultatele obţinute în ţară şi străinătate şi menţionează că Biserica susţine tinerii şi prin unităţile bisericeşti, pe acest drum al dezvoltării personale şi profesionale.
Patriarhul României îşi încheie mesajul cu un îndemn la manifestarea generozităţii şi responsabilităţii pentru prezentul şi viitorul ţării, concretizată în investiţii înţelepte în educaţie şi în formarea academică şi profesională.
Întrucât înţelepciunea populară ne învaţă că „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”, la începutul anului nou universitar 2017-2018 ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi studenţii, profesorii şi ostenitorii Universităților din România!
Totodată, felicităm pe toţi tinerii români care au obţinut rezultate bune la studii în anii precedenţi atât în ţară, cât şi peste hotarele ei.
Fiecare an universitar nou este o nouă speranţă pentru tinerii dornici să studieze şi pentru părinţii lor dornici ca fiii şi fiicele lor să cultive şi să facă roditoare darurile native sau calităţile sufleteşti pe care le au. De fapt, singura bucurie adevărată este bucuria rodirii sau a cultivării talanţilor prin activitate intensă şi onestă.
Tinerii români studioşi sunt o bucurie şi o mândrie pentru poporul român, o speranţă că vor contribui la progresul spiritual şi material al ţării noastre. De aceea, mai multe unităţi bisericeşti, în special parohii, ajută spiritual şi material pe tinerii dornici să studieze şi să se perfecţioneze în plan profesional.
În acest sens, este necesar ca paraclisele universitare şi bisericile de parohie, pe lângă rugăciunile pentru studenţi, săvârşite la începutul de an universitar şi în timpul examenelor, să cultive şi ajutorarea spirituală şi materială a studenţilor care provin din familii cu situaţie materială modestă.
De asemenea, apreciem eforturile tuturor unităţilor de învăţământ universitar din România pentru permanentă perfecționare calitativă într-o vreme a competiţiei şi concurenţei pe plan internaţional.
Desigur, o investiţie înţeleaptă în educaţie şi în formarea academică şi profesională nu este doar un gest de generozitate, ci mai ales un act de responsabilitate pentru prezentul şi viitorul ţării noastre.
De modul cum semănăm astăzi în ogorul educaţiei şi culturii depinde ce vom recolta în viitorul apropiat!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Ziarul Lumina