Pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie la Catedrala Episcopală din Deva


În ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, marți, 26 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, în mijlocul soborului de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa împreună cu soborul slujitor au înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului Părintelui Episcop Gurie – primul arhipăstor al eparhiei hunedorene, săvârșind slujba Parastasului la mormântul acestuia, aflat în Catedrala Episcopală.


GALERIE FOTO