Praznicul Învierii la Catedrala Episcopală din Deva


În noaptea Sfintelor Paști, de slăvitul praznic al Învierii Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Slujba de înviere a debutat cu citirea Canonului Sâmbetei celei Mari, iar apoi, la miezul nopții, credincioșii au primit Sfânta Lumină de la Preasfințitul Părinte Episcop Gurie și de la soborul slujitor. Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a ierarhului hunedorean, și în acest an Sfânta Lumină a fost adusă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde se coboară în chip minunat în fiecare an.

După înconjurarea Catedralei, a fost citită Sfânta Evanghelie, de pe scena special amenajată în fața lăcașului de cult, urmând apoi citirea Cuvântului Pastoral al arhipăstorului hunedorean, de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, vicar administrativ la Centrul Eparhial, și cântarea Canonului învierii, după rânduială.

În continuare, Preasfințiul Părinte Episcop Gurie, împreună cu soborul slujitor, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de către Părintele Arhidiacon Daniel Balea.

La final, Preasfinția Sa a mulțumit tuturor pentru prilejul de a se fi rugat împreună în această zi de mare și slăvit praznic, adresându-le cu bucurie salutul pascal „Hristos a înviat!”.


GALERIE FOTO