Praznicul Nașterii Domnului sărbătorit la Catedrala Episcopală din Deva


De marele praznic al Nașterii Domnului, vineri, 25 decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de către Părintele Daniel Balea, a oferit răspunsurile liturgice.

Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Gurie adresată clerului și credincioșilor din eparhia hunedoreană, intitulată în acest an „Filantropia începe din familie. Învățăm „alfabetul dragostei” în copilărie”, a fost citită de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nestor Dinculeană, vicar administrativ eparhial (textul integral al Cuvântului Pastoral poate fi citit aici).

La finalul slujbei copii prezenți au primit daruri de la Moș Crăciun, iar, întrucât în acest an, din cauza condițiilor impuse de starea de alertă în care se află țara noastră, nu s-a mers cu colinda pe la casele creștinilor, preoții și diaconii slujitori la Catedrala Episcopală au susținut un recital de colinde.


GALERIE FOTO