Premise pentru ora de Religie


93309_hristos-pantocratorÎn contextul actual ora de Religie, ca materie de curs în cadrul învățământului preuniversitar, tensionează și pune în evidență o zona majoră de conflict: libertatea umană.

De ce tocmai orei de Religie i-a reușit să problematizeze și să tulbure societatea românească și nu i-a reușit acest lucru orei de Educație Civică dat fiind că, aparent, libertatea ține de spațiul civismului?

Astfel că, evenimentele privind dezbaterea publică din anul 2015 în jurul păstrării sau nu a Religiei în școală, au creionat efortul părinților în a depune cererile de înscriere a copiilor la ora de Religie sub forma unui aspect identitar al omului universal: nevoia de transcendență. Între transcendență și libertate sub toate aspectele ei există un raport direct proporțional. Tot așa cum între imanență și necesitate se păstrează o proporție egală, un raport de 1:1. Aceste aspecte pot fi sesizate dacă, atunci când vorbim de libertate si nevoie de transcendență, facem un efort de imaginație și descoperim libertatea ca fiind starea de inerție a transcendentului. Adică starea firească a oricărei tinderi către Dumnezeu dar nu numai către transcendentul divin ci în aceeași situație se afla orice tindere înspre o zonă a principiilor, orice problematizare a vieții ca fiind valoare în sine cu o origine și cu un scop dincolo de ceea ce oferă închiderea persoanei umane într-un univers materialist. În determinism, în mecanică nu se poate vorbi de alegere, de libertate, de responsabilitate, de performanță, de tindere către un scop, de perfecțiune, despre acestea poate da seama doar relația personală a două libertăți. Orice relație dintre oameni care este caracterizată de libertate este în același timp și o relație care transcende determinismul unui interes egoist. Garantul autenticei libertăți este de aceea un Dumnezeu personal, un Absolut personal care nu depinde de legile mecanicii unui sistem dat. Astfel, omul se definește corect, autentic și deplin împlinit numai pe coordonatele unei libertății absolute. Ori, dincolo de derizoriul discursului public ateist pentru care orice contrazicere, orice opoziție, orice ieșire din spectrul limitat al gândirii blocate în țărâna impersonală, obiectivată a materialismului constituie un delict, o crimă sancționată la nivel de opinie, se constată că cea mai adâncă caracteristică a omului este libertatea sa. Aceasta antrenează ființa umană în sfera spiritualității. În absența libertății umane nu se poate vorbi, ba mai mult, nu se poate gândi ce înseamnă comuniunea cu celălalt în dragoste, ce înseamnă un gest de bunătate neinteresat, ce presupune a dărui și a te dărui celuilalt atunci când acesta se află strivit de greutățile vieții. Prezența sau absența libertății dintr-o societate determină căderea sau perpetuarea acesteia. Poate părea neclar care este legătură dintre religie și libertate. Mai întâi însă, e nevoie de a face o precizare. Libertatea umană despre care vorbim nu este rezumată și epuizată de diferitele libertăți existente precum libertatea politica, teritorială, economică, sociale, libertăți necesare – da, libertatea este o necesitate a persoanei, singura necesitate care în mod paradoxal dă sens existenței pe când alte necesități precum nevoie de hrană, de aer, apă, căldură nu reușesc să ridice privirea omului dinspre pământ înspre cer adică nu dau un sens existenței dincolo de lucrurile materiale – dar insuficiente. Ce sens are libertatea dacă tot ce oferă este un zâmbet ce sfârșește politicos dar tragic în mormânt? Nimeni nu are nevoie de încă o satiră morbidă. Libertatea de ordin politic, economic, național, social este o libertate structurată de libertatea spirituală. Nu înseamnă deloc că prin aceasta religia trebuie să se substituie politicului, socialului, economicului. Înseamnă că gesturile politice, economice, sociale trebuie să fie gesturi prin care omul în integralitatea sa – trup și suflet, imanență transcendentă și transcendență imanentă – își află sațietate. Ori nimic finit, limitat, determinat nu poate sătura infinitul persoanei umane. Doar un alt infinit va răspunde setei și foamei infinite proprie omului. Între spirit și materie nu există contradicție, pentru creștin materia este revelatoare de spirit iar spiritul însuflețește și încălzește materia. Nimic din universul creat nu este rău și decadent, decadența ține de cum anume este exercitată libertatea. Simpla materie nu are luxul decadenței. Un gest politic care ucide este un gest politic pentru care persoana umană nu are valoare, tot așa cum un gest politic care protejează viața încă de la concepție este unul pentru care viața are o importanță mai mare decât simplele calcule pentru profit. Pentru aceste valori ora de Religie răspunde, rolul ei nefiind îndoctrinarea – așa cum a avut grijă comunismul să îndoctrineze și să ucidă în numele hidoasei sale ideologii – nici poveștile sentimentale, nici ridicarea mediei la sfârșitul anului școlar. Rolul și sensul orei de Religie constă în a spune copilului, tânărului că el este o valoare absolută, că este frumos, iubit, că împlinirea lui ca om este în a găsi Izvorul libertății, libertate pentru care comuniunea cu semenul este prețioasă și necesară. A-i spune adolescentului că societatea în care trăiește nu este terenul de luptă al unui capitalism sălbatic, egoist ci este locul suprem de dialog între două libertăți absolute. A omului cu omul și a omului cu Dumnezeu. Ortodoxia credinței în Dumnezeu afirmă simplu: Dumnezeu dragoste este (1 Ioan 4, 8) iar Dragostea s-a Întrupat și și-a asumat condiția omului, desăvârșind ceea ce omul nu a putut: coborârea până la iadul deznădejdii și ridicarea la cer. Cerul este locul înălțimii, al desăvârșirii, orice libertate tinde spre înălțime, doar libertățile înfrânte tind spre rutină, plictis, patimă. Rolul Religie în școală nu este de aceea acela de a impune niște cadre doctrinare, o simplă relatare a unei dogme ci, este ora de răgaz, de odihnă. Nimic nu odihnește mai mult omul decât libertatea, ori nimic nu este liber fără participarea persoanei. Iată ce poate fi și ce trebuie să fie religia în școală: înțelegerea tainei personale a libertății celuilalt. Unde este libertatea autentică este prezentă și dragostea iar unde este dragoste nu mai e nevoie de toleranță. Omul prin libertate dobândește mai mult decât simpla toleranța dobândește dragostea, acea dragostea care a putut coborî la iad și a putut Învia ridicând pe toții aceia pe care iadul îi ținea prizonieri. Ora de Religie este despre Hristos, măsura reală a libertății, dragostea pogorâtă și răstignită dar și înviată. Iată o măsură potrivită în orice context, Hristos ca Dumnezeu si Om cuprinde în sine creatul și necreatul. Adică, legile fizicii, matematicii, legile intelectului, ale psihicului uman, legile sufletului cu toată dinamica emoțională și transcendența absolută și personală au corespondent in Hristos. De aceea poate nu ar trebui să surprindă faptul că ora de religie stârnește valuri, discursurile progresiste ale ateismului se vor izbi mereu de piatra cea din capul unghiului Hristos. De aceea, doar atunci când suntem în prezența lui Hristos putem vorbi despre libertate fără a risca confiscarea în ideologie a valorii umane.