Luni, 15 martie 2021, în prima zi a Postului Sfintelor Paști, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Pavecernița Mare la Catedrala Episcopală din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul acesteia s-a citit prima parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a rostit un cuvânt de învățătură despre Postul Mare, perioada aceasta nefiind altceva decât încercarea și străduința noastră de a ne pregăti sufletește pentru reîntâlnirea cu Dumnezeu în slăvita zi a praznicului Învierii. În prima săptămână din post, săptămână de aspră nevoință, în primele patru seri, Biserica a rânduit citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul, Canon ce cuprinde cântări de plângere și de tânguire a omului după Raiul cel pierdut prin neascultare și păcat.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a rostit un cuvânt de binecuvântare și a subliniat faptul că în toată viața, dar mai ales în perioada Postului Mare este nevoie de multă smerenie, de dragoste față de semeni, de spovedanie curată și de unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie.
GALERIE FOTO