În Duminica Ortodoxiei, 20 martie 2016, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a avut loc o expozitie de icoane pe sticlă, în cadrul căreia s-au strâns donații pentru activitățile proiectului ,,Biserica și școala din sufletul meu”.
Icoanele expuse au fost pictate de cei 60 de copii, cu vârste între 7 și 16 ani, de la Centrul Catehetic al Catedralei Episcopale din Deva, care sunt înscriși în cadrul proiectului de creație ,,Biserica și școala din sufletul meu”, ce este organizat de Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. Aceste activități sunt desfășurate sub îndrumarea doamnei profesoare Adina Claudia Iovan și a preotului Marius Iovan.
GALERIE FOTO