Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie la Catedrala Episcopală din Deva


Luni, 20 iulie 2020, în ziua pomenirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La predică, Preasfinția Sa a îndemnat ca în rugăciunile pe care le rostim înaintea lui Dumnezeu să cerem permanent o fărâmă din harisma Sfântului Proroc Ilie, pentru a intui și noi voia lui Dumnezeu din lume și din viața noastră și, astfel, să ne conducem viața pe cărarea ce duce spre veșnica fericire și spre Împărăția Cerurilor.

La finalul slujbei, Părintele Nicolae Pasc, noul preot paroh de la parohia Poiana din Protopopiaul Orăștie, a fost hirotesit duhovnic.


GALERIE FOTO