Școala de vară la Pădureni „Bucuria copilăriei”


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 22-26 iulie 2024, în parohia Ghelari din Protopopiatul Deva, a avut loc a II-a ediție a școlii de vară, intitulată Școala de vară la Pădureni „Bucuria Copilăriei”, fiind prezenți aproximativ 80 de copii. Activitățile au avut loc în colaborare cu Primăria Comunei Ghelari, Școala Gimnazială Ghelari, cadre didactice, precum și alți oameni de bine, care ne-au susținut financiar și fizic.

Copiii care au participat au fost implicați în următoarele activități: Rugăciune, Cateheză cu titlul: „Sfântul Nicolae – Prietenul copiilor”, tehnica icoanelor pe sticlă, desen, pictură, jocuri de socializare și cunoaștere, joc cu plastilină, jocuri sportive, pricesne, tinerii au învățat și tehnica de bătut toaca, vizionare de film, prezentarea Sfântului Altar, Sfinții pictați în Biserică, confecționare de brățări, ateliere de cunoaștere și autocunoaștere în limba engleză intitulate: „Enghlish fun”. După încheierea fiecărei zi, cu ajutorul oamenilor de bine, copii au primit câte o gustare.

Activitatea s-a încheiat în data de 26 iulie 2024 cu Festivitatea de încheiere a Școlii de Vară și acordarea diplomelor de participare tuturor participanților.

Activitățile au rolul de a aduce tinerii din satele noastre mai aproape de Biserică, de a înțelege rolul lor în Biserică, de a cunoaște Biserica și Tainele ei. În toate aceste activități am fost susținuți și de către părinți ai copiilor care ne-au fost alături! Ne bucurăm de această colaborare cu Primăria Comunei Ghelari și Școala Gimnazială Ghelari!

Sperăm ca aceste zile de bucurie vor rămâne în sufletul copilașilor participanți la acest eveniment și ne dorim să continuăm acest proiect. Mulțumim tinerilor care au fost prezenți și tuturor celor care ne-au susținut, a fost o binecuvântare pentru Parohia Ghelari, că în acest timp petrecut împreună, biserica și curtea acesteia să fie pline de copii.

Pr. Paroh Radu Rus


GALERIE FOTO