Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 29 iulie – 1 august 2024, în parohiile Lunca Moților și Rișculița din Protopopiatul Brad, s-a desfășurat a patra ediție a „Școlii de vară din tinda Bisericii”, prin purtarea de grijă a Preoților parohi Vlad Vesa și Mădălin Micu.
În cadrul ediției din acest an copiii au participat la diverse activități, rugăciuni săvârșit în comun, cateheză, ateliere creative, interacțiuni cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență – Stația Brad, cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Alba Iulia și cu reprezentanți ai Serviciului de siguranță rutieră. De asemenea, participanții s-au bucurat de o excursie la Mănăstirea Crișan, unde au fost întâmpinați de Părintele stareț, Arhimandritul Nifon Jorza.
În ultima zi a avut loc o festivitate de premiere. Organizatorii mulțumesc tuturor pentru participare și implicare!
Pr. Vlad Vesa
GALERIE FOTO