Școala de vară la Pădureni „Bucuria copilăriei”


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 7-14 august 2023, în Parohia ortodoxă Ghelari, din Protopopiatul Deva, a avut loc prima ediție a școlii de vară, cu titlul „Școala de vară la Pădureni – Bucuria Copilăriei ”. Aceste activități au fost organizate în colaborare cu Parohia ortodoxă Lelese, Parohia Ortodoxă Ruda, Primăria Comunei Ghelari, Școala Gimnazială Ghelari, cadre didactice, precum și alți oameni de bine, care ne-au susținut financiar și fizic la aceste activități.

Au fost prezenți aproximativ 80 de copii, care au fost implicați în următoarele activități: Rugăciune, Cateheză, tehnica icoanelor pe sticlă, desen, pictură, jocuri de socializare și cunoaștere, joc cu plastelină, jocuri sportive, pricesne și tehnica de bătut toaca. Pe lângă aceste activități, au fost prezenți reprezentanți ai Poliției Române, pentru a le aduce la cunoștință copiilor reguli privind comportamentul lor la școală și în societate, metode de apărare și prevenție, iar mai pe urmă le-a fost prezentată autospeciala de poliție.

Activitatea s-a încheiat cu premierea copiilor și a celor care ne-au susținut, iar în seara de 14 august, alături de copii, am cântat Prohodul Maicii Domnului. Activitățile au rolul de a aduce tinerii din satele noastre mai aproape de Biserică, de a înțelege rolul lor în Biserică, de a cunoaște Biserica și Tainele ei. În toate aceste activități am fost susținuți și de către părinți ai copiilor care ne-au fost alături!

Ne bucurăm de această colaborare a Parohiilor Ghelari, Ruda și Lelese precum și de buna colaborare cu Primăria Comunei Ghelari și Școala Gimnazială Ghelari. Sperăm ca aceste zile de bucurie vor rămâne în sufletul copilașilor, cărora le mulțumim, precum și tuturor celor care ne-au susținut, fiind o binecuvântare pentru Parohia Ghelari ca timp de o săptămână biserica și curtea bisericii să fie pline de copii.

Pr. Paroh Radu Rus


GALERIE FOTO