Serbare înaintea praznicului Nașterii Domnului la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Prislop


Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a participat duminică, 18 decembrie 2022, la serbarea organizată înaintea praznicului Nașterii Domnului la Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” de la Mănăstirea Prislop. Sub îndrumarea corpului profesoral, elevele au pus în scenă piesa de teatru „Irozii” prezentând, prin dialogurile personajelor și prin colindele interpretate, evenimentele întâmplate la nașterea pe pământ a Pruncului Iisus Hristos.

Părintele inspector Gabriel Basa a apreciat serbarea ca fiind o altfel de lecție, trăită cu emoție și bucurie de fiecare în parte, prin vestea cea bună adusă celor prezenți.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat un cuvânt de felicitare și de mulțumire corpului profesoral și elevelor, apreciind la superlativ programul prezentat, iar apoi le-a urat tuturor sărbători binecuvântate și le-a înmânat elevelor daruri.


GALERIE FOTO