Sfânta Liturghie arhierească și slujbă de pomenire la Catedrala Episcopală din Deva


În prima zi din Postul Nașterii Domnului, luni, 15 noiembrie 2021, când se face pomenirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și a Sfântului Mucenic și Mărturisitor Gurie, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a oficiat, împreună cu soborul slujitor, slujba Parastasului la mormântul Părintelui Episcop Gurie, aflat în Catedrala Episcopală din Deva.


GALERIE FOTO