Duminica a 25-a după Rusalii la biserica „Buna Vestire” din Deva


Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica a 25-a după Rusalii, 14 noiembrie 2021, la biserica „Buna Vestire” și „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a dat citire Cuvântului pastoral al Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi Locţiitor de Episcop al Devei şi Hunedoarei, adresat cinului monahal, clerului și credincioșilor la începutul Postului Nașterii Domnului, Cuvânt în care Înaltpreasfinția Sa îndeamnă ca zilele de post care urmează să fie petrecute în rugăciune și înfrânare, părăsind faptele noastre cele rele și participând cât mai des la sfintele slujbe și, mai ales, la Sfânta Liturghie.


GALERIE FOTO