Sfințirea Altarului de vară de la Catedrala Episcopală din Deva


În ziua praznicului Sfintei Treimi, 13 iunie 2022, la ceas de Vecernie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit, împreună cu soborul slujitor, slujba de sfințire a Altarului de vară construit în curtea Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a rostit și un cuvânt de învățătură în care a explicat învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime, bazată pe mărturiile din Sfânta Scriptură în care Dumnezeu s-a descoperit în chip lămurit ca fiind Unul în Ființă și întreit în Persoane.


GALERIE FOTO