Marți, 31 martie 2015, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de sfințire a secției de Pediatrie a Spitalului Județean Hunedoara, secție ce a beneficiat de o serie de renovări, atât în ceea ce privește finisajele interioare, cât și de mobilier.
În prezența unui sobor de preoți și diaconi, alături de colectivul medical al secției, Preasfinția Sa a mulțumit conducerii spitalului și cadrelor medicale pentru buna colaborare și pentru faptul că au dat posibilitatea ca în această perioadă să împletim osteneala postului cu săvârșirea de fapte aducătoare de mângâiere și de sănătate pentru cei care vin în acest spital pentru a-și găsi liniștea. Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin osteneala oamenilor, Episcopia Devei și Hunedoarei a donat secției de pediatrie lenjerie pentru paturile din saloane și aparatură medicală.
Colectivul medical a mulțumit Preasfinției Sale pentru slujba de binecuvântare a lucrărilor de renovare realizate în secția de pediatrie și pentru buna colaborare și susținere de-a lungul timpului.
La final, Preasfinția Sa a împărțit icoane și cărți de rugăciuni atât celor prezenți la slujba de sfințire, dar și celor internați în saloanele secției.