Vineri, 5 octombrie 2018, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, la Mănăstirea Crișan a avut loc sinaxa cu stareții și starețele de la mănăstirile și schiturile din Episcopia Devei și Hundoarei.
În cadrul acesteia, Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, a susținut conferința „Numele Dumnezeiesc – mijloc de a atrage asupra noastră tot darul de sus” în care a vorbit despre chemarea neîncetată a Numelui lui Hristos care are minunata putere de a ne deschide poarta spre tot lucrul bun, pregătind un loc în inima noastră unde cuvântul lui Dumnezeu să locuiască cu bogăție. Prin Numele lui Hristos devenim ținta lui Dumnezeu, ținta cercetării Sale dumnezeiești pentru noi. Astfel, cel mai de preț dar pe care îl putem oferi semenilor noștri este Hristos Însuși, atunci când am devenit purtătorii Numelui, ai cuvântului și ai harului Său – purtători ai bucuriei mântuirii Sale. Numai atunci când Hristos S-a sălășluit în inima noastră suntem, cu adevărat, în stare să-i împlinim poruncile, căci primim puterea să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, iar pe semenii noștri ca pe noi înșine.
La final Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, i-a îndemnat pe cei prezenți să pună în lucrare învățăturile Părintelui Arhimandrit Zaharia.
GALERIE FOTO