Duminică, 8 ianuarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei Măgoaja din comuna Chiuiești, protopopiatul Dej, județul Cluj. Preasfinția Sa a fost înconjurat de către un ales sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor despre începutul propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos ca o nouă etapă în planul de mântuire a neamului omenesc. După Întruparea Sa din pântecele fecioresc al Maicii Domnului, după împlinirea legii prin tăierea împrejur și după botezul din apele Iordanului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos începe lucrarea de răscumpărare a neamului omenesc, pe care îl pregătește, prin predica Sa, spre a intra în Împărăția Cerurilor.
La final, Preasfințitul Părinte Gurie a binecuvântat pe cei prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei Măgoaja din județul Cluj.
GALERIE FOTO