Miercuri, 11 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat fiind de către un sobor de preoți și diaconi.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Milovan, cel care va păstori sufletele credincioșilor din cuprinsul parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Bacea, protopopiatul Deva, județul Hunedoara.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre demnitatea și responsabilitatea slujirii preoțești, cel rânduit să îmbrățișeze Crucea lui Hristos prin preoție având chemarea să aducă Lumina cea adevărată și Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos în sufletele și inimile credincioșilor încredințați lui spre păstorire.
GALERIE FOTO
Alexandru Milovan pt Bacea