Slujire arhierească la Mănăstirea Rohița – jud. Maramureș


În Duminica a 26-a după Rusalii, 17 noiembrie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului – Arhipăstorul locului, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rohița, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, din județul Maramureș.

La predică, tâlcuind pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul i-a îndemnat pe cei prezenți să se îmbogățească duhovnicește în Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor în Taina Pocăinței și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, dar și prin sprijinirea slujitorilor Sfintelor Altare în misiunea de apostolat și în lucrările sociale și filantropice ale Bisericii.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru cei adormiți, fiind pomeniți Arhiepiscopul Justinian Chira, Episcopul Gurie Georgiu, precum și ctitorii și binefăcătorii așezământului monahal, trecuți la cele veșnice.

Sursa foto: Ovidiu Opriș


GALERIE FOTO